Freamate...
Pierduti intr-un profun colaj al trupului,ne regasim in particule de viata si murim in sperante umane.Privim prin sticla goala,cum gandurile noastre isi ingroapa simturile.Adormim pe batrana perna,intortocheata in trecut,trezindu-ne din mici fiinte in coapte existente.In noi zac doze de sentimente reunite care nasc fericiri contopite de amagirile timpului.
Scurgerea unei zile,se intipareste inauntrul nostru,zvacnind de durerea stingerii...zborul de neoprit al vietii devine spinul ce ne umple golurile inimii..spinul fatal al firii..Pierzania unei secunde seamana fatalitatea unui moment.Ne nastem in doua vieti albe.Viata noastra si viata sufletului nostru,aschii de rana ne zdrobesc viata,ducandu-ne in strafundul dezamagirii.Fericirea zace la un pas de groaznica durere dar fara ea ar fi incompleta...Si uite asa,existam prin tacerea existentei noastre...