Departe.

Este a 79 zi.Si totusi e atat de mult.Secundele nu-si ascund infinitul si nici nu-l fac mai putin suportabil.Este a 1964 adiere de vant,care imi descalceste firele parului aspru.Astept.
Este o alta noapte cu luna cambrata in umbra neagra.E a 2976 oara cand privesc cerul.E aproape de mine.Nu-i asa de departe cum se zice.E de ajuns sa-l privesti insistent ca sa-ti dai seama ca te poti pierde in imensitatea lui.Pasii isi urmeaza aceleasi locuri de pamant,in care si-au lasat urma.Nu era nimic nou.Doar asteptam.Si..intre timp,adormeam langa copacul Soare,care imi canta deseori.
Era a 5432 cand eram scufundata si innecata in apa gandurilor.Era o apa fara margini.Fara baraje.Era o apa ce isi curgea stropii la nesfarsit.Trist..Foarte trist..Eram singura.Si asteptam.
Oare mai avea rost?O sa vina?..intrebari puse cel putin de 3456 de ori.Mda..plictisitor sa tii minte atata dar si mai absurd sa numeri.Dar asta imi era ocupatia.Altceva ce puteam face?Poate ca eram constienta ca nu o sa mai vina,sau ca pur si simplu nu a fost niciodata aici,sau ca viata lui nu contrasteaza cu a mea,sau ca el e el si eu sunt eu,sau ca el si eu sunt cuvinte neacceptate,sau ca e doar o imaginatie bolnava,sau un vis,sau o optiune,sau o iluzie,sau o speranta,sau pur si simplu o asteptare.
Cred ca asta era in fond.O asteptare.Puteam astepta.Nu mai conta cat.M-am obisnuit.Era chiar ceva cotidian,ceva ce-mi intrase in fiinta.Ca n-are sa mai vina..asta deja mi se pare o alta idee din alea 9375.Cate cifre..ce risipa de cifre..La ce le mai tin minte?!..Si numele mi l-am uitat..ma numesc o "alta".Eram departe de "ei",daca au fost vreodata "ei",daca nu EA.Da...Trebuie sa recunosc..imi era asa dor de Ea..Dar intr-un fel impacata cu mine,stiam ca nu era zi sa nu-mi ceara sufletul sa-mi mai indoctrinez mintea cu Ea.
Uitasem rostul vorbelor,sau cum se vorbea..Nu mai eram familiara cu asa ceva.Eram singura si imi era mult mai simplu sa-mi vorbesc in gand.Nu mai deranjam particulele de aer cu vorbele mele.Si era mai bine.
De-ar fi sa ma mai intorc....oare ce-ar fi?!..as spune ca..ca..ca ce?! ca am avut o perioada grea sau ca pur si simplu am vrut sa fiu eu cu mine.Refugiu in mine.Nu..nici nu stiu daca as putea sa mai salut pe cineva.Nu mai aveam nevoie de "ei".Eram doar eu.Si asta era cat se poate de simplu.
Eram eu..cu asteptarea.

Necunoscut si cunoscut

Vorbeste-mi azi,maine e prea tarziu.Lasa-ti cuvintele sa ne umple aerul.Si gandurile noastre sa se intalneasca.Aveam atatea pana acum.Aveam atatea intr-un trecut apropiat.Te privesc dar tu ai ramas la fel.Gura ti amortita iar ochii ti-s indreptati in jos.Inocenta mea ti-a inchegat trupul si fiinta intr-o parte a existentei noastre.Pe care tu ai diminuat-o.Si cu toate astea,nu te pot privi cu ura.Mi-ai rupt frumosul din mine,sfartecandu-l,pana cand nu a mai ramas nimic.Sufletul tau este inchis intre peretii unei constiinte incarcate.Si este pus sub stapanire de confuzia unei iubiri.Tacerea iti topea sufletul iar gandurile tale piereau facand un zgomot infernal undeva in sufletul meu.Iti cunoastem fiecare lacrimare sangeroasa.
Dar in final,de ce ma chinuiam sa te deslusesc cand nu mai avea sens?Azi ne spuneam doar ramas bun..Atat.

Fragmente de trup

Ochii involburati,cuprinsi de-al toamnei frig isi incalzeau sufletul,rosu.Obrazul imi deveni albastru biciuit de franturile dureroase de vant.Degetele amortite isi cautau pozitia,ca mainile-mi sa nu-mi pocneasca in mii de bucati de gheata.Trupul imi era anesteziat de-un aer apocaliptic.Vajaitul serii imi lovea urechile iar disperarea isi puse amprenta in fiinta-mi.Insa,gandurile se cuibareau unele pe altele dand nastere la dorinte si imagini imposibile.In mintea mea,avea loc o adevarata evolutie inerta a firii,a propriei mele judecati,incat de trup uitasem.Eram asemenea unui obiect prafuit si demult uitat stapanit de o realitate aparte.Cat as fi vrut ca tot ce traiam in ganduri sa izbucneasca in corp pentru a-i da un fosnet de existenta.
Dar spre a mea dezamagire era inca un gand dintre alea o mie.Parca s-ar fi oprit aerul intr-un punct al pamantului,sau poate eram eu prea orbita de durere pentru a vedea ca inca traiesc.
Traiam,dar rasuflarea imi era auzita prin fragmente mici de viata.

El.

Dar intotdeauna e ceva ce ma face sa privesc inapoi.Trecutul nu se ascunde si nici nu se uita,ci doar e trecator.E un viitor in apusul vietii.Si privind inapoi..nu vad decat pasi vechi de pantofi..maini reci de fetita..ochi creduli si goi.Iar acum,de m-as privi prin reflectia unui viitor anticipat ar fi cu totul o alta descriere.Insa ceva ma face sa ma intorc cu cativa pasi inapoi.Ceva ce am lasat in urma mea si plange dupa sunetul vocii mele.Ma intorc.Ce curios e,sa vad ursuletul cenusiu,mic,cu bratele incrusisate in jurul trupului prafuit si livid,care ma astepta.In ciuda anilor,in ciuda timpului nemilos de nerabdator,ma astepta.Pentru ca stia ca voi veni.
-Hei..am spus in soapta apropiindu-ma de el.
-Te asteptam.Stiam ca vii,imi raspunse cu aceeasi voce de mic copil,cu acelasi gust dulce pe botul lui acaparat de particule prafuite si negre.
-Esti la fel.La fel de dulce,am zis fara sa las sa-mi scape o lacrima.Eram prea emotionata sa-l revad incat ochii incepura sa mi se umezeasca.
-Si tu esti la fel de frumoasa.La fel de "tu".vorbea privindu-ma fix in ochi,cerandu-mi parca a-l ridica de pe jos.Vroia sa-mi simta bratele si si eu vroiam sa-l simt.
-Hai la mine,l-am ridicat,tinandu-l asemenea ca pe un copil,stergandu-l de mizerie.Imi era atat de dor de el.Oare cum am putut sa-l las acolo,langa lucrurile urate si amintirile ce m-au omorat candva?El nu era nici pe departe asa.Nu stiu.Pur si simplu nu stiu de ce l-am lasat.
-Cat timp am fost singur,m-am gandit intruna la tine.La ce viata ai acum,la ce prezent esti expusa.Stiam ca o sa fii fericita lasand tot ce a durut in urma.Dar pe mine,pe mine de ce m-ai lasat?spuse cuvintele parca gemand,cuvinte ce pareau atat de triste si reale.Nu vroiam sa cred ca asta am facut.Ca l-am abandonat in acel trecut al vietii mele.Insa acum ca mi-a cerut explicatia,n-am avut cuvinte sa-i raspund.Ci lacrimi.
-Nu.Te rog nu.Daca din cauza intrebarii mele plangi atunci uita.Nu te-ai intors sa plangi.Te-ai intors sa ma vezi.Sa fim fericiti.Ti-am dus lipsa,Di.
Auzindu-mi din nou numele rostit de el,reactia mea a fost una neasteptat de brusca imbratisandu-l cu toate puterile si sarutandu-l pe fruntea lui trecuta de timp.
-Hai sa mergem.Avem o viata inainte de parcurs.Si nu mai ne oprim la nici o statie,indiferent cat de greu va fi drumul.Da?
-Da!
Si..am pornit.Eu cu el.Doar eu cu el.

Voce.

Jucaria unei inimi e atat de mica.Ai putea chiar sa zici ca nu exista.O vezi atat de minuscula in fantezia ei ireala incat ai zice ca e doar o vedenie de-a ta.Totusi isi pulseaza aer prin pielea sufletului fara sa-i pese de durerea umana la care te supune.Isi vede de existenta.Ce ciuda e !Sa o pot simti intr-un cotlon intunecat al mintii mele,sa fim despartite de un zid constituit din ganduri si amintiri ale amandurora.E cat se poate de nefiresc.De multe ori,imi arata imagini pe care doar ea le cunoaste,imagini proaspete si clare,familiare ei.Desi,nu simt nimic la vederea lor parca totusi ma incearca un sentiment de cunoastere,parca le-am mai zarit undeva.
Asa zisa jucarie am numit-o "Voce".Vocea de multe ori,imi adoarme orice simt de ingrijorare si niciodata nu am putut intelege cum de reuseste.Neinteles si totusi simplu.Cand e trista,tace,si ma lasa intr-o singuratate groaznica,asa ca prin gandurile mele incep a vorbi cu ea,a-i asculta durerile.Insa ea,pare imuna la ceea ce incerc eu sa fac.
Am devenit apropiate,foarte ciudat!Cuvantul ciudat in acest context este foarte folosit pentru ca e de-a dreptul straniu! Vocea ma ajuta.Ma indruma.
Si..ce e cel mai ciudat dintre toate..e..ca mi-am dat seama ca e atat de greu fara ea!Pana si absenta imaginilor necunoscute mie doare.
Ciudat dar miraculos de bine.

Da-mi.

Intregeste-ma cu brate de sticla.Ca sa pot simti ce e dincolo de fiinta trupului.
Sa privesc prin ochii propriilor mele ganduri.Sa pot dezminti ceea ce firescul uman aproba.Sa pot fi partasa la nasterea unui soare astral si unei lune launtrice in interior de suflet.Invata-ma sa zbor,sa pot respira si aerul dincolo de fereastra casei mele,sa pot sa-mi innec ochii in mare de necunoscut.Da-mi invalmaseala gandurilor tale pentru a simti cel de-al 8 simt.Da-mi puterea inceputului vietii de dinainte.

Decembrie-n soare.

Curg in rauri de dans
Fulgi ce-si danseaza iubirea
In balans.

Adiere calda a albului
Caldura de iarna
A varului.

Palid si tacut
In cerul naucit de alb
Un soare cald
Isi acopera fruntea cu fulgi
Ascunsi de frig.

Raze intrerupte de rasuflari in gheata
Zambete uscate pe chip copilaresc
Soapte sparte in bulgari mari
E tot ce vad.
Ce simt.

Manusi lucioase,
Isi incalzesc pielea
Curioase.

Strigate-n raguseala iernii
Se aud de peste tot
E visul unui anotimp?
E o iarna-n stol de vid?

Tacere de iarna
Peste tot.
Simt si in oase
Acel aer innalbit
De iarna,de potop.

Potop de decembrie.

Lumina-n zi.

Sticla de piatra stinsa..
Inclestata in argint.
Sta neatinsa.
Pe masa goala,
Tinde spre un vis.

Sclipirea ei,strafund de zi,
Orbeste priviri inerte
Le da aer prafuit
Si viata inca odata
E doar hazardul invechit
De soarta.

Dar ea,acolo zace,
Ore-n sir.
Respira prin cristal
Priveste-n vid.

E doar o sticla
Ce-si cere-nsufletirea
Pierduta-n miimea prafului statut
Asteapta.

Zaresc prin ea,
Ceva ce-n urma a ramas.
Privesc uimita si deodata
Copilaria mea.
E sticla din oglinda
Vietii mele.
Sticla transparenta
A propriilor desene.

Desene reflectate
In adancul ei
Aruncate-n timp
Si-n multe seri
Unde noapte deasa respira
Iar ea
Lumina-n cer
Facea.