I'm in love with E.

If you love the sky,
Why do you go for the other land?
It's not enough?
Maybe..because,i'm in love with sky,i'm in love with grass..
And you..you gone..
Please,love the existence
Or leave the reality in the body of child.!

Mai,mai stii?

Mai stai!
In ziua clipelor de mai,
Unde sub un cer sters si vechi
Zbor de noapte-mi promiteai.

Ai uitat,e firesc,
Insa eu ma tot gandesc,
Cum apa uitarii,si-a inchis perfect
Ale sale cercuri intr-un atom defect.

Doar defect putea fi,
Il priveam,eram vii,
Dar el tacea.

Si..tot nu am incetat
Adu-ti aminte,de cand ai plecat,
Ai vazut?Ai observat?
Atatea s-au schimbat.

Culoarea pielii mele
Aduce cu albastru aerian de stele
Si pana si ochii-mi de sticla
Imi erau in piele,doar o pata mica.

Dar visez si rad
Pentru ca,asta-ti mai ramane
Pe acest putred Pamant.

Trup de aer

Taci acum.Lasa-mi timp sa-ti respir fumul plapand din piept.
E prea gol si prea inundat de apa.
Nu-ti e teama?
Mie da.
Mi-e tot mai frica
De frigul izgonit.
Si de raceala lui.
Insa,totusi ceva arde in mine
O fi pulsul sangelui?
Sau doar acel ghimp de suflet?
Al naibii de ghimp,
Ma doare.
Dar se pare ca acum mai putin.
Probabil,din cauza somniferelor.
L-am anesteziat.
Abia daca ii simt miscarile impulsive
De a scapa de somnolenta.
Ghimpe mic!

Partea a 2-Confesiuni la miez de existenta

Suflet aerian..Incatusat in metal vechi ruginit..Nici o sansa sa-si respire mirosul livid de viata.Insa e ceva mai mult decat un suflet.E ceva mic,plapand si tremurand.Cu ochi innecati in piele..Sa fie un sentiment?Probabil.E atat de mic.Imi zgarie palma cu vocea lui tanara.Imi gadila gropile ondulate de piele cu mirosul lui angelic.Imi infige in ochi,lumina de nastere.
Insa il iubesc.E ceva in el.Ceva ce-mi apartine.
-Doar din tine vin..imi raspunse o voce intrerupta si prea sensibila
-V-v-vorbesti!
-Da.Sufletul tau este incomplet.Eu lipsesc.Insa,am vrut sa respir un pic de existenta.Sper ca nu te superi.
-Esti atat de dulce..
-Tu m-ai facut asa.In tine am devenit asa.Chiar sunt dulce.Stiu doar sa iubesc,atat.Doar asta cunosc.Si,stii ceva?Sunt cat se poate de fericit ca am avut sansa sa fiu intr-un suflet atat de curat,atat de intact in contrast cu o lume atat de tipica si ..prea necunoscuta mie.
-Nu-i asa.Nu-i deloc asa.Spre deosebire de tine,eu cunosc si tristetea.E atat de rea.Nu are blandete in chip si nici urma de induiosare.Insa cunosc si suferinta care e ceva mai groaznica.De fapt,sunt prea multe stari pe care nu ti le-as putea zice .Nu mi-ar ajunge o zi.
-Nici nu vreau sa le aud.Vreau doar sa te privesc.
-Sunt..doar eu.
-Doar tu.Exact.Doar ca vreau sa te privesc mai mult.Si de asemenea sa gust si aerul palpabil in limba-mi alunecoasa de timp.E atat de minunat!
-Da.Si cu Timpul am avut o discutie asemenatoare..
-Ah,Timpul.De cand nu l-am mai vazut.
-E trecator.Dar o sa-l vezi curand.
-Sper.Intre timp,pot sa te privesc?
-Normal.
-Esti atat de umana.Atat de umana..

Confesiuni la miez de existenta

Pe noptiera imbibata de lemn,se afla timpul ce-si spala cu balsam de uitare ochii lui de noapte.Vazandu-ma cu ochii inerti spre un gol al camerei,se gandi sa intre in vorba:
-Suparata?
-Nu.Absenta doar.
-Macar tu existi.Traiesti in maximul unei existente reale si capabile sa inregistreze cele mai profunde sentimente umane.In schimb eu..trebuie sa fiu "timpul".Un infinit groaznic de suportat.E atat de plictisitor de ai stii.Sa traiesti in transparenta altor vieti si sa-ti doresti sa fii om.E atat de groaznic.Ah..
-T., nu e chiar asa groaznic.Macar tu nu o sa incetezi niciodata sa insemni ceva.Pentru ca fara tine,nu am fi nimic.Am fi toti intr-o izgonire continuua.Ne-am cauta unii pe altii disperati,in pierdere de timp,am fi innebuniti.Ne faci umani.Tu ne faci asa.
-Eu?! nu prea cred.Desi,se zice despre mine,cum ca as fi un sfetnic foarte bun,sa stii ca nu e asa.Sunt doar ce trebuie sa fiu.Nu fac nimic in plus sa va ajut.Doar trec prin vieti,si nu ma opresc niciodata.Asta-i sarcina mea.Existenta mea,daca o pot numi asa.O continuua si nesfarsita plecare.
-Da.Dar macar ai ocazia sa vezi zeci de vieti.
-Mda.E si asta ceva.Dar ma crezi,ca intr-un fel,am obosit sa tot vad?sa tot continui sa plec?Ma dor incheieturile timpurii.Ma dor ochii timpului de aer.Ma doare stomac intortocheat cu pagini impletite de confesiuni.Ma doare gatul,umed de atata apa sufleteasca.Vreau o pauza.Sau macar ceva care sa ma faca stabil pentru cateva momente.
-Iti propun ceva,T.
-Ascult.
-Hai sa facem schimb.Voi fi timpul tau iar tu sufletul unui timp cunoscut.Ce zici?
-Ai face asta?
-Normal.
-Atunci da.Normal ca da.
-Atunci,intra-mi in camera sufletului,incuie-te,si desluseste-mi trupul.Intre timp,eu am sa vizitez existenta.
-S-a facut!
-Ok.Ne vedem tot aici,peste 25 de ani.
-Ok.Multumesc!
-Nu ai de ce,T.Eu iti multumesc.