Tu si eu.

Ascunde-mi ceea ce doare
Ca apoi sa inteleg de ce ai facut-o.
Pierde-ma macar odata
Sa stii ce insemn.
Uita-ma pentru cateva zile
Ca apoi sa ma ai toata viata.
Vorbeste-mi indiferent
Sa te cunosc asa cum trebuie.
Imbratiseaza-ma scurt,
Sa vreau mai mult.
Pleaca atunci cand crezi ca e nevoie
Ca apoi sa ma gasesti tot pe banca noastra.
Gandeste-te o secunda dintr-o zi la mine
Si saruta-ma un minut
Iubeste-ma o viata.
....
Voi fi acolo
Mereu.
Dar te voi minti si eu
Sa intelegi
Ca nu ti-as face rau niciodata.
Te voi uita si eu
Ca apoi sa-mi doresc sa te vad.
Te voi pierde
Sa ajung sa te iubesc mai mult decat te iubeam.
Te voi crede de multe ori
Chiar si atunci cand nu ar trebui.
Pentru ca va veni de la sine
Ceea ce trebuie sa aflu.
Te iubesc putin azi
Dar te voi iubi mai mult maine.
Te voi imbratisa rece
Ca apoi sa-ti adorm in brate.
Voi fi acolo
Mereu.!

Ele

Ascult rasul lor..e atat de sincer!uniformitatea lui imi intregeste intreaga minte..mi-o ingradeste cu lanturi neobisnuit de fine si ii pune cate un strop de culoare..ii da voce..

Rasul vrabiilor e cel mai strain si frumos ras pe care urechile mele l-au cunoscut..Parca te duce intr-o vraja ireal de splendida si iti invrajbeste puterile.Te adoarme.Cu pleoapele-nsagerate de soare si cu mainile arse de caldura.,mangai aerul din fata mea pentru a fi mai respirabil pentru vrabii.Ma ameteste jocul lor de atingeri si zburdalnicie,jocul lor aerian..Se duc intr-o fuga pana la focul ce arde in albastru si se intorc tot la fel de repede,nici macar nu-ti lasa o farama de inertie incat sa le urmaresti.E atat de fantastic,atat de libertin..Libertatea lor imprastie parfum ce-ti infioara sira spinarii si iti ciupeste pielea cu gropite de placere..
Sunt vrabii ce-si opresc timpul in loc pentru a trai prin el si pentru a-mi da culoare ochilor.

16

Prin acel Tot ma definesc.E definitia vietii mele,o definitie prea ilogica pentru sufletul uman dar acceptabila.16..o cifra destul de mare..O cifra care imi sta asemenea unei aure in jurul numelui..16 ani.Doar atati?!
Da..doar atati.Acesti 16 ani din viata mea,imi contin definita mai sus precizata.Ilogica ei e chiar valoroasa.Sunt 16 ani de cand mi-am dorit sa ma vad mai mare decat altii si mai mica decat ceilalti.Cu fiecare an ce trecea ma simteam tot mai superioara,de parca doar eu avem aceea varsta.Pff..ce ironie jalnica..Sa te bucuri ca imbatranesti..Dar asa-i omul..Dar sa ma intorc la ale mele..Definitia vietii mele am aflat-o la varsta de 14 ani(nu prea ma asteptam).
Eram cu ai mei,nerabdatoare sa primesc cadouri,sms-uri de "la multi ani" si tot ce era "obligatoriu" de facut.Mofturi!Pana cand..prietena mea de suferinta si bucurie si tot ce vrei(nu chiar tot) a venit la mine fara nimic(fara nici un cadou).Suprinsa si dezamagita(normal)am privit-o,cuvintele standu-mi pe limba a o intreba "Dar cadoul?!"(dar noroc ca eram mai timida de felul meu).Ea,parca stiind ce vreau sa zic(normal ca stia din moment ce-mi era ca o sora,si chiar daca nu era asa,orice om stie ca la o zi de nastere duci totusi ceva),m-a luat usor de mana,m-a dus pana pe coridor,dupa care de-o sinceritate accentuata mi-a zis:
-Uite,stiu ca in gandul tau te-ai intrebat cum pot fi asa de nesimtita incat sa nu-ti aduc nimic.Si mai stiu ca erai pe punctul de a ma intreba de ce,dar fiind prea rusinoasa n-ai putut.Da-mi voie sa-ti explic.Nu ti-am adus nimic,pentru ca,14 ani,e o varsta ce tinde spre maturitate,spre schimbare,spre alta etapa de existenta.Si preferam ca la aceasta varsta,cadoul meu sa nu fie unul material,ci unul sufletesc,compus din vorbe.Vroiam sa-ti zic ca,din acest moment,viata ta ia o alta intorsatura,intorsatura radicala si rationala,pentru ca 14 este cifra adolescentei exteriorizate in adolescenta superioara si tot asa.Diana,ai 14!14 ani,in care te-ai definit prin multimea infinita de oameni,te-ai definit ca persoana,ca rationament..Si mai e ceva..Te iubesc!
..................................
Am pus punctele pentru ca tocmai ma stergeam la ochi(plangeam!).Si uite asa,avea dreptate Ea..avea perfecta dreptate..pentru ca de la aceea varsta m-am schimbat complet,atat in interior cat si in exterior.Si de fiecare data cand stiu ca-mi soseste ziua fiintei mele,ma cuprinde o vraja sentimentala cu o complexitate de ratiuni desprinse de timp si experienta.

E primavara..

Era trecut de ora 2 si eu inca nu adormisem.Zeci,sute si chiar mii de ganduri imi vizitau mintea lasand-o in agonie.Umeda de transpiratie respiram calculat sub plapuma groasa si pufoasa,ce-mi acoperea pana si fata.Inchideam ochii pentru cateva secunde dupa care ii deschideam iar.Era clar,nu putea dormi.Ridicandu-ma din pat,ma indreptasem spre fereastra care parca statea in povesti cu noaptea surda si linistita ca niciodata.Deschizand-o,avusesem ocazia de a respira un aer cum rar domneste imprejur,un aer calm si cald,fara nici o urma de vant sau adiere.Era atat de placut sa privesti spre cerul sters de cerneala,punctulete astrale si inchegarile de noapte ce se strangeau in jurul lor.Chiar era placut,aproape ca uitasem de "insomnia" de odinioara.Imi gadila obrazul,acel miros proaspat de o primavara prematura si surprinzatoare.Am atins,in intunericul stins,crengile copacilor ce-mi bateau in geam de fiecare data cand vajaia vantul sau ploua.De data asta,atingerea imi fusese atat de necunoscuta,si palpabila in realul ei.Si nu atingeam crengile,si niste boboci de floare ce se nasteau in ei.Inima imi zbucnea in piept,iar atat de spontat mi-au iesit cuvintele pe gura,incat noroc ca era noapte ca altfel mi se spunea ca vorbesc singura.."E primavara!...e primavara!"...Dupa aceasta descoperire neasteptata,m-am intors in pat,cu gandul sa incerc iar sa adorm acum cand mi s-au incoltit in suflet ghiocei.Si curios este ca,parfumul lor mi-a anesteziat trupul,lasandu-l intr-un somn de primavara....

Scrisoare.

Gaseste-ma,priveste-ma!Nu-s cea de ieri dar nici cea de maine,nu-s cea pe care o stiai,dar nici cea pe care nu o cunosti.Sunt pur si simplu eu.Eu,in intregimea acestui cuvant scurt,sunt eu,cea care pretuieste raza ochilor tai si fulgerul trupului arcuit.Sunt eu,cea ce si-a cladit proiectia unei vieti simple din cenusa lacrimilor dulci si transparente,modelate cu vorbe dese si grele.Sunt eu,nimic mai mult,nimic mai putin,doar eu.
Ochii-mi albastrii s-au inverzit,pigmendandu-mi pleoapele cu fardul stralucirii si frumusetii iar obrazul mi s-a inrosit,fiind prafuit cu praf de adult,iar conturul buzelor,mi s-a lins intr-un contur elegant si patrunzator,cu nuante rosiatice si rozosine.Dar,cum spuneam,nimic schimbat.Doar eu,fiinta obisnuita,la fel ca toti.Diferenta dintre mine si restul,e o simpla banalitate a ironiei,adica,a fiintei intre celelalte fiinte.Unicitatea sufletului,care,probabil,reprezinta singurul lucru,care nu poate fi copiat,este o banalitate necesara si inclusa inca de la inceputul nostru de a fi.
Dar,sa revenim.De ce nu ma cauti?De frica unei respingeri?De teama unei necunoasteri?De teama revederii?De teama,acestui moment?Nu,..amandoi stim prea bine motivul.De fapt,"motivul" nu e un cuvant tocmai potrivit,mai degraba,raspunsul la intrebarile mele.Pai raspunsul ar fi ca,schimbarea mea,te sperie incat farama de dragoste ce zace in pieptul tau,se zbate de fiecare data la auzul numelui meu.Si e,de inteles,dar de ce sa lasam timpul sa hotarasca ceva ce noi suntem capabili sa decidem?De ce,sa decida altcineva pentru noi?Ca apoi,sa regretam ca,cuprinsi de nestiinta,am abandonat orice sansa de a construi ceva impreuna.
Singura,acum,azi,mi-am dat seama,de ceva,ce probabil daca eram impreuna,nu reuseam sa-mi dau seama niciodata.Ca departe sau nu,singura sau nu,freamatul vocii mele alunga orice clipa de nesiguranta din mintea mea,si increderea in propriile mele goluri de fiinta,ma ajuta cum nu credeam ca ma va ajuta vreodata.
Tot ce vroiam sa zic prin acest pasaj "filozofic" este ca,te iubesc mai mult decat crezi si atunci cand ai sa ai ochi sa vezi,si rabdare sa ma intelegi,cauta-ma!
Di.

Ce suntem de fapt?...

Daca as avea stele prin par,m-as juca cu ele,si le-as darui dragostea cerului inimii mele.De asemenea,daca as avea o parte din soare,l-as ingheta pentru un moment,ca apoi sa-l pot incalzi si el sa se raspandeasca in mii de scantei peste pamantul abatut de raceala vremii.Dar nu le am.Dar le pot avea.Doar privindu-le imi dau seama,ca viata e atat de frumoasa in articularile ei ascunse,in conotatiile ei complicate,in drumurile ei nesfarsite ce duc la o superba realitate.E atat de frumos,sa traiesti momentul unui minut,ca sa-ti poti da seama apoi,ca nu ti-ai irosit viata,doar gandindu-te,ci ai facut din fiecare minut,o scanteie de soare,si din fiecare zi cate o stea.Sa poti sa zici la final,ca da,ai trait asa cum trebuia,ai trait o fericire completa,si ti-ai indeplinit misiunea existentei.
De ce,nu profitam de timp,de aer,de viata?Pentru ca,ne-o complicam,pentru ca,nu stim sa iubim sincer fara regrete."Iubirea inseamna sa nu spui niciodata imi pare rau!",este atat de adevarat,incat nu exista o replica sa contrazica aceasta afirmatie,si chiar daca ar fi,ar fi in zadar.
La fel ca bataile inimii,si viata isi pulseaza puterea prin intermediul nostru,puterea de a decide si de a consolida un echilibru intre noi si ea,un echilibru bine format,care nu se va distruge niciodata.
Iubeste,caci altfel,degeaba traiesti.Iubeste,ca sa afli ce inseamna sa te contopesti intr-un singur suflet,care include doua inimi.Iubeste,caci numai asa,sentimentele vin de la sine si nu se pierd.Nu-si pierd abisul imensitatii lor si nici nu isi decojesc adevarata valoare.Traieste-ti viata,asemenea cum o face un fluture,pentru ca el,chiar daca traieste o zi,zboara peste tot,se aseaza pe fiecare petala de floare,miroase vantul zilei,si se piteste dedesubtul soarelui,pentru a-i incalzi trupul subtire.
Traieste pentru a iubi!

Nestiutoare..

Sunt focuri atat de greu de stins,incat,nici marea ochilor mei nu le poate stapani flacara rosie in adiere de toamna.Sunt,pasari atat de zvelte in tineretea lor,incat nici maiestria unui cer imens nu le poate sta in cale.Sunt,maini,care in ciuda tuturor lucrurilor inevitabile ce se intampla intr-un continuu neprevazut,isi picteaza chipul,folosind magia cu care s-au nascut,magia talentului lor.Sunt,voci,care cu toate,ca muzica deja prea extensibila si preschimbata in stiluri de neinteles rasuna in fiecare colt de lume,canta neincetat in profunzimea glasului ce strapunge inimi si minti.Sunt,trupuri care isi contempleaza templul unui sportiv,ce strabate,lumea in detaliile ei pretioase.Sunt suflete,ce continua sa bata,chiar daca li s-a refuzat sansa de a-si rasufla fericirea si in afara radacinii lor.Sunt ochi,care,chiar daca nu mai pot sa vada,pot sa simta fiintele sufletului lor,si doar printr-o banala atingere isi dau seama de tremurul uman.
Sunt vorbe,care,rostite intr-un moment potrivit,fac cat o viata intreaga,reinceputa din nou.Sunt imbratisari,care,completeaza intreaga serie de amintiri si tristete si ii ofera un gram mare de fericire.
Sunt mistere nedesprinse de om,care se deslusesc singure,aratandu-ne intr-un moment de disperare raspunsul lor.Sunt intrebari,spuse de o mie de ori,si sunt raspunsuri spuse numai odata.Sunt iubiri perseverente in intensitatea lor si iubiri trecatoare,simple,critice.
Sunt teluri neimaginabile de sus,care se ating printr-o usoara atingere,si vointa.
Sunt clipe in care viata isi bea visul,si continua sa te duca pe aripa neprevazutului,pe aripa abstractului,si cu toate astea..esti un suflet muritor,ce-si traieste aerul,printre ei,printre oamenii unei vieti care a inceput deodata cu a ta..

De vorba cu Ba..

-Ah,iar tu?!
-Da!spuse cu atata incantare incat,imi enerva nervii,prea obositi sa-si stapaneasca nervozitatea..
-Ce mai vrei?,eram nervoasa deja.
-Ce vreau de obicei,sa dormi!
-Ba,Ene,dorm atunci cand vreau,e clar?ma rasteam la el incat dadeam in raguseala..
-Oare?Oare nu dormi atunci cand vin eu?Cu simpla mea prezenta dormi,haha!rase,incat imi venea sa ii pocnesc una,dar eram atat de absenta si obosita..imi era somn,desi nici in ruptul capului nu aveam tendinta de a recunoaste si a-i face pe plac,bleah!
-Te rog pleaca,chiar o sa iti demonstrez ca,nu prin "simpla ta prezenta" dorm.Pleaca,Eeeene!deja am ajuns in stadiul de a striga,e de rau,nervii se bat intre ei!
-Dormi,dormi,dormi!spuse cu o voce atat de mieroasa,incat,ochii mi se inchideau.Dar nu,nu puteam adormi,nu si nu.
-Nu dorm,degeaba te chinui..degea..nu mai apucam sa continui,deja visam..
Eram in vis.
-Ai vazut ca ai adormit?spuse din nou vocea enervanta
-Si aici nu ma lasi in pace?Ahhhh!Esti atat de sacaitor!Lasa-ma!nu mai intelegeam..Si in vis?!
Rase.
-Da,razi,sigur,foarte amuzant,razi!
-Vezi ca peste o ora,trebuie sa te trezesti,mergi la scoala..
-Ce?!dar nici bine nu am adormit!..sau..mi-ai ocupat visul si nici nu mi-am dat seama ca de fapt ma enervezi de 8 ore?ha?
-Cam asa ceva..m-am razbunat,doar nu era sa te las,fara sa platesti,pentru ca mi-ai zis "ba ".Bufni in ras
-Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!cred ca nu am mers la scoala in ziua aceea!

Singura..

Sub stele de amagire,imi faceam stup si imi creionam sufletul cu bucati cartonate de viata.Pentru ca,a incetat sa-si mai pulseze continua existenta odata cu plecarea lui..cu plecarea ei..cu plecarea lor..Iesea aer din el,aer de praf mort,care se raspandea printre ochii mei impaienjeniti de apa.Nu mai ramanea decat stingeri de vorbe,sfarsituri de idei,ganduri goale,gesturi oprite,initiative anulate,sentimente retinute..Pustietatea mormantala a singuratatii isi amesteca durerea..Si-o facea mai moale si mai usor de atins,mai usor de privit,mai usor de suportat.Era tot acelasi cer,ca si atunci cand eram amandoi,dar parca acum,il vad acaparat de negru si inchis in jalnica natura.Parca acum,si luna,pe care altadata isi sclipea fantaziile in ochii mei,acum isi decojea franturi de luciu stins si sters.Priveam in gol,stateam pe urma pasilor lui..si il simteam tot mai indepartat..tot mai in ceata..pana nu-l mai simteam deloc.Ma apuca noaptea,si tot acolo eram.Clipeam des,si ma uitam timp indelungat la acelasi copac din fata mea care acum,imi parea gri,si nu verde.Aerul de padure,imi inconjura simturile si trupul,dar fara sa imi dau seama,il ignoram cu desavarsire.Prin acel copac gri,reluam ultima clipa cu el.Si,din nou,mi se rostogolea pe fata cercuri de apa sarata,atingandu-mi buzele dandu-le stralucire.Ciudat insa,este ca oricat as fi incercat,nu puteam sa-mi iau privirea de la copacul din fata mea.Probabil,fiind,un refugiu brusc,de depozitare a durerii ce mi se zvarcolea inauntru,si imi cerea sa-i dau si ei un pic de aer.Rasuflam incet,si imi tineam mainile in jurul trunchiului,incalzindu-mi durerea,dar nu dandu-i aerul de care ea avea nevoie.Cerul de data asta,era cu adevarat negru,iar luna,era ca de obicei,astrul echilibristic intre fascinant si exuberant de frumos.Somnul imi incoltea incet,fiinta,ademenindu-ma in cele din urma in jocul lui somnolent.Adormeam...

Acolo,printre incregaturile lumii si printre pasi de strain,acolo este fluturele anotimpului meu..Un fluture gingas,inzestrat in idealuri si pictat cu romante de iubire,cu ochi de inger si cu sensibilitatea unui copil.Cu gene lungi si ondulate in profunzimea lor,cu buze mici si netede stralucind in finete,cu trup firav si subtire asemenea unei arome de parfum disimulata in aer.Si se plimba neincetat,cautandu-ma.Dar,mai presus de toate,cauta locul unde,destinul prea schimbator,ne-a dat intalnire.Aglomeratia din aer ii ingreuna situatia,dar cu toate acestea reusi sa gaseasca poienita noastra.Si,bucuros,se aseza pe o petala de trandafir ce-si lacuia frumusetea si rosiatica splendoare in adierea calda si taioasa a vantului.Astepta,momentul nostru,in care el va zbura cu trupul sau micut catre mine iar eu imi voi intinde palma pentru a mi se aseza in ea.Si atunci,ne vom aminti ore intregi,de povestiile unui fluture ascuns in inima unei fiinte..

Zborul gandului..

Topesc in acest rasarit franturile sufletesti ce-mi apasa subconstientul.Imi analizez fiecare pas si continui a privi alizeea de soare ce-si foieste amareala norilor reci si inghetati intr-o dimineata cu gust de roua.Ma asez,incet,pe firele de iarba stinse-n suavitate si cu o mana pe pamant,si una in aer,incep a desena cercul sufletului meu,care dintr-o miraculoasa fatalitate,nu-si schimba niciodata forma,si nici nu-si frange liniile sale continue.In acel cerc,imi indes,colonii de sentimente si soapte innecate in mistere inchise,ganduri nespuse,vorbe calde..o intreaga reteta a existentei mele.Si, incep a-mi dezmorti conturul buzelor crapate de suierul rece al vremii, si a sufla spre cercul proaspat desenat si a-l trimite spre inaltul culmii astrale.Si zambind usor,imi privesc zborul tacerilor mele si incep a-mi relua acelasi impuls de a porni spre evul vietii mele.

Apus de suflet..

Se stinge-n focul privirii..si rasare dupa urma de lumina fosforescenta..si sclipeste in coloana stelelor albe..Isi umbreste durerile si le acopera cu stropii goi de viata..Si isi asculta ticaitul de neoprit al pieptului..ii se zbat inauntrul lui convulsii de aer tomnatic..Isi revine si isi alungeste privirea spre acelasi inceput..Se fosneste intre foi de argint uitate-n pamantul rece si isi adulmeca mirosul de vant cald..Dar era doar el in golul globului de viata..Era doar el,un suflet intr-o izgonire continuua de supravietuire printre taciunii vii ai apusului de suflet..

Dar te iubesc..

Ma apasa linistea noptilor de mai..

Unde adesea-n brate ma strangeai..

Imi spuneai ca-n departari...

Sunt ale noastre eterne vapai..

Nu vroiam si nu stiam..

Sa te cred sau nu..

Erai tu sau umbra ta..

Intr-un vis obscur..

Dar real sau ireal imi dadeai speranta..

Intr-o lume de cristal..

Erai doar o gheata..

Strapungeai cu usurinta..

Ale mele ganduri..

Iar vulnerabila-mi fiinta..

Se topea in ghinda zilelor de mai..

Unde,sub un cer de stele..

Printre lacrimile ploii..

Te-am privit si prea spontan..

Te-ntrebam,oare te am?...

In cresterea noptii ma ascund printre ecoul vantului si privesc spre noi..Spre sufletul nou-nascut al trupurilor noastre..Pana si amortirile timpului isi scurtau prelungirile arzatoare..Pana si linistea abstractului ce ne inconjura devenea stinsa si nelalocul ei..Pana si cerul capata nuante acaparate-n albastru deschis si luminat..Martor,ne era de asemenea si candelabrul astral al oglindei divine..Iar noi,ne contopeam in soapte pierdute-n ochii nostrii.Iar noi,ne priveam si prin tacerea reciproca ne mangaiam sufletul umed de iubire..

Unde?
Unde sa te mai caut?

Unde sa-ti mai zaresc trupul stins in timp?
Ai plecat..

Prea tarziu pentru a-ti spune,sa-nu imi zdrobesti visul etern..

Dar voi pleca dupa tine..

Stii de ce?
Pentru ca..printr-o curioasa greseala..mi-am dat seama

Ca esti vitalitatea esentei mele..

Freamate...
Pierduti intr-un profun colaj al trupului,ne regasim in particule de viata si murim in sperante umane.Privim prin sticla goala,cum gandurile noastre isi ingroapa simturile.Adormim pe batrana perna,intortocheata in trecut,trezindu-ne din mici fiinte in coapte existente.In noi zac doze de sentimente reunite care nasc fericiri contopite de amagirile timpului.
Scurgerea unei zile,se intipareste inauntrul nostru,zvacnind de durerea stingerii...zborul de neoprit al vietii devine spinul ce ne umple golurile inimii..spinul fatal al firii..Pierzania unei secunde seamana fatalitatea unui moment.Ne nastem in doua vieti albe.Viata noastra si viata sufletului nostru,aschii de rana ne zdrobesc viata,ducandu-ne in strafundul dezamagirii.Fericirea zace la un pas de groaznica durere dar fara ea ar fi incompleta...Si uite asa,existam prin tacerea existentei noastre...