Pagini rupte de jurnal (Stingerea lui)

Ca il va iubi mereu o stia de la bun inceput.Dar o ranise prea mult si deja nu mai suportase sa-l vada venind spre ea cu aroganta in privirea lui beata.Nu mai vroia sa fie o jucarie lovita ori de cate ori avea el chef.Dar in ciuda lucrurilor urate ce s-au intamplat intre ei,ea continuua sa-l iubeasca si parca nu o lasa sufletul sa plece.Dar azi se hotarase."Plec de tot" isi zise ea in minte.Ochii ii erau neutri,nici inlacrimati nici insufletiti.Iar apoi trupul ii era moale,slab,firav ce putea fi doborat de un vant mai puternic.Ii trebuia curaj.Luase hainele din dulap asezandu-le intr-o maniera haotica in valiza demult luata de catre parintii sai.Nu avea cine stie ce haine,dar erau purtatoare de amintiri.Tinand in mana un tricou galben impregnat cu un desen in negru isi aminte indata de la cine il primise.De la el,desigur.Bufni din buze amintindu-si clar ziua in care el ii cuprinse talia intre mainile sale groase spunandu-i ca are o surpriza pentru eaa."la naiba",spuse ea.Luase o foarfeca.Stia perfect ce avea de gand sa faca dar parca inca mai avea urme de indoieli.
-La naiba cu el,spuse ea cu furie si incepuse sa rupa tricoul,sfartecandu-l intre lamele foarfecii.Apoi se intorsese la dulapul cu haine.Si le puse in valiza veche si prafuita.Isi luase telefonul mobil in mana si culmea deblocandu-l vazuse poza cu ei doi pe ecran.
-Pff..
O sterse bineinteles.Dar din pacate nu era singura.Mai avea o groaza.Dar avea timp sa le stearga.Acum vroia sa plece.Unde,nu prea stie.Rude nu avea foarte multe.Si alea pe care le avea nu o prea cautau.Parintii ei erau intr-un colt de lume,bolnavi si ii trimiteau din cand in cand scrisori pe care ea desigur ca nici macar nu se obosea sa desfaca plicul.Fratele ei,Lin,plecase de la 16 ani de acasa si de atunci nu mai stie nimic de el.Iar acum ea la 22 de ani se gasea singura,depinzand doar de el.Dar nu mai era asa.Vroia o alta viata si o va avea.Cel putin ii placea sa creada asta.
Isi luase valiza,geaca si caciula daruita de o prietena foarte buna.La ea avea de gand sa mearga si sa o roage sa o lase sa doarma.Spera sa aiba noroc.
Isi luase cheile,deschise incet usa si o inchise.Nu lasase niciun mesaj,scrisoare sau orice altceva.Nu avea el treaba.Nu ii mai apartinea.S-a terminat.
Isi chema un taxi in timp ce cobori scarile.Urcase in taxi spunandu-i adresa prietenei.In timpul drumului o incercau sentimente nostalgice.Ajunsa la destinatie,ii plati taximetristului care ,observa ea ii facuse cu ochiul."Tampitu'" isi zise ea in gand.Coborand din masina,isi auzi telefonul sunand.Punandu-si valiza langa ea,si-l scoase din buzunar,remarcand un numar nou ce o apela."cine o fi ?" se-ntreba ea.Nu avea nimic de pierdut.Raspunse,limitandu-se la doar un simplu si dur "alo".
-Domnisoara Cambree?se auzi o voce formala,oficiala.Uitase ca inca asa o chema.Era casatorita cu el.Ah,trebuia sa-i aminteasca?!
-Mda,eu.Cine e ?
-Suntem de la spital.Sotul dumneavoastra a suferit un accident.E in stare grava.
Simtise cum ii se inmuiau picioarele.
Intrebase cu voce tremuranda adresa spitalului si ii spuse ca ajunge acolo de indata.
Ajunse repede la spital lasand valiza undeva printr-un salon.Ultima ei grija era valiza.Ajunsa la salonul sotului ei fu oprita de o asistenta care ii spuse ca nu este in salon ci in sala de operatie.
-Ce accident?Cum?
-Linistiti-va,ii spuse doctorul cu calm in voce.Din pacate a suferit rani foarte grave si vrem sa fim sinceri cu dvs.Nu are sanse prea mari.
Incepuse sa planga.Isi ingropa fata in maini si lasa lacrimile sa-si faca treaba.Se plimba dementa pe holurile spitalului asteptand vocea doctorului sa-i zica ca "a scapat cu bine".Dupa un timp,doctorul cu care vorbise se indrepta spre ea.Tremura toata.Fata lui il tradase."A murit" spuse ea in gand,lasand siroiul de lacrimi sa-i inmoaie buzele.
-Ne pare rau,am facut tot ce ne-a stat in putinta..spuse doctorul vrand sa o imbratiseze.Ea se trase alergand spre sala de operatie.Desi auzise interdictiile si vorbele de genul "nu domnisoara" sau "Nu e voie" ea nu mai tinu cont.Il vazu intins pe masa,livid fara vreo urma de culoare in trup.Incepuse sa planga.Acum era dornica sa-l auda cum striga la ea,cum vine beat si adormea imbracat sau cum o saruta si ii spunea acel rar dar sincer "te iubesc".Iar apoi,cu vocea intretaiata reusi sa spuna cateva cuvinte:
-Tocmai azi cand vroiam sa te parasesc.Tocmai azi.Il stranse de mana rece,sarutand-o.Inchise ochii,imaginandu-si pentru o clipa cum avea sa fie ea dupa stingerea lui.Se gandi cum era daca traia si se desparteau.Ofta si plangea incepand sa o usture ochii.Adormise langa el.Doctorii o priveau cu mila stiind sau macar incercand sa-si imagineze ceea ce simte.Si stia si ea ca el tot o iubea,chiar si asa,chiar si acum,chiar si aici.

Pagini rupte de jurnal

24.Craciunul.:Intr-o durere nestinsa ma patrund cu totul.Si imi transpira pana si lacrimile sub presiunea ei.Aceleasi sentimente ma inneaca si imi izbucnesc in tipat neauzit.Gandurile se contrazic lasand urme de confuzie si neconstientizare.Trupul imi cere un lucru,iar sufletul imi cere altceva.Il alimentez cu sperante care nu aveau sa se dezvolte in realitate,ramanand doar la stadiul de 'sperante'.Zilele trec ca naiba si ma gasesc intr-o agonie imensa.Sa fiu cu el e tot ce mi-am dorit.Si uite ca pana la urma i-am gustat din nou buzele si am avut sansa sa-i mai prind intre pleoape acel zambet de 17 ani.Ma completeaza si nu.Nu.Nu e vorba de asta.Il iubesc.Si el simte probabil la fel.DAR, e ceva mai mult de atat.Exista un DAR imens.Ceva se-ntampla cu mine.Momentele de singuratate in care as vrea ca sufletul sa-mi fie mangaiat,alinat,inteles ......Dar nu de el.El.E o alta viata in viata mea.Dar viata mea deja nu mai e.E pur si simplu o serie de asteptari,dorinte,deziluzii,dezamagiri si vise indepartate,ganduri nespuse si vorbe sincere dar si cinism.Si ar mai fi de adaugat.
Si cum spuneam in durerea mea ma regasesc cu totul.Momentele cand tin in maini acele pagini lovite de cuvinte si impregnate de povesti reale sau nu imi dau o oarecare sansa la o comparatie intre mai multe vieti.Si..doar tu,Diana stii cat de mult imi plange sufletul la fiecare ticait de secunda scurt.A mai trecut o zi.Doamne! Chinul va reincepe.Ma doare din nou.Si ma va durea mult timp de acum incolo.
Intr-un final sunt doar eu.Cu durerea contopindu-ma.

Ploaie cu tine..

In miez de iarna..cu privirea unui copil bolnav de dor..si cu o idee de zambet pe chip,imi place sa ma uit in ochii tai ore-n sir.As mai clipi dar nu foarte mult,de teama sa nu te pierd cateva secunde.
Si vine ploaia..Saruta-ma,sa nu ii simt raceala...!

Confuzie*Uitare (II)

Ca o ultima bataie de ceas,pe fata ei mai se scurse cativa stropi.Ingenunchiata in camera sa,cu mainile prinse brutal in parul incalcit,isi inabusa urletul in impactul gurii sale de genunchi.Si continuua sa-si miste pleoapele intr-un ritm rapid pentru a nu-i da timp lacrimii sa curga.Auzi batai in usa.Era inchisa oricum asa ca putea sa-si manance in continuare durerea.Dar bataia continua,crescand in intensitate.Incepuse sa se enerveze.In mintea ei,se formulau izgonirile de rigoare "pleaca" sau "lasa-ma in pace oricine ai fi".Dar nu-si putea misca gura.Buzele ii erau ingropate-n apa si corpul ii tremura.Bataia continuua.Dar ea tacea,leganandu-si corpul si adancindu-si mainile in par.Brusc,usa se darama.El intrase panicat,suflecandu-si manecile.Vrand sa o ia in brate,ea se ridica spontan de pe jos ferindu-se de el.
-Macar esti bine.Vocea lui umplea golul dintre ei.
-Pleaca,reusi ea sa zica.Isi muscase buzele crapate si fara luciu,inchizand pleoapele anume pentru a putea plange.
El incerca sa se apropie de ea.
Ea,nervoasa il impinse.Avea ochii rosii si o privire rece.Vroia sa dispara atat el cat si ea.
El ramase tacut.Avea un gust amar.Avea o expresie uimita,socata.
-Ma doare ce faci.Dar ei nu-i pasa ce zice.Nu il durea mai mult decat o durea pe ea.Vroia sa plece de acolo,sa-l inghita pamantul,sa-i uite existenta.
-Pleaca,spuse ea cu o voce putin ridicata si groasa.Pleaca naibii odata!
El ii puse o scrisoare langa patul sau dezordonat.Saruta scrisoarea.
-Plec.
Si pleca.Ea,obosita si plansa lua scrisoarea.O deschise cu mainile ei tremurande si fu surprinsa sa-i vada asemenea vorbe impregnate pe hartie.
"Te voi iubi mereu.Deschide-mi sau sparg usa.Esti vitalitatea mea si nu ma lasa sa te pierd.Da-mi sansa de a-mi continuua viata.Caci viata fara tine,e moarte.Nu ma lasa sa te pierd asa usor.Voi pleca daca imi vei cere dar ma voi intoarce.Nu-mi face asta.Caci da,te-am ranit.Dar te-am ranit dintr-o imensitate de iubire nespusa.Mi-am ascuns sentimentele intr-un mine necunoscut.Iar acum,le transpun pe aceasta foaie doar pentru a stii ce insemni pentru mine.In momentul asta,imi citesti sufletul.E asa cum il vezi.Vreau un raspuns.Al tau."
Puse scrisoarea pe pat si inchise ochii."Vreau sa dorm." , e tot ce reusi ea sa zica..

Omagiu(Confuzie*Uitare)

M-ascund intr-o umbra sentimentala
Si jalnic imi sterg ranile.
Caci doare sa te pierd
Si clipe suspendate imi tresar usor in piept.

Umeda de dor
Imi satisfac tristetea
Ma innec in ploaie de iarna
Si-mi ascund chipul,
Nu vreau sa-mi vezi lacrima.

M-ai uitat.
Si m-ai sters usor din suflet
Poate un " te iubesc" nu ar fi corect sa-ti zic
Dar ca-mi lipsesti as putea?

Sunt zile-n sir de chin
Momente de moarte
Si soapte vii ce te-asteptau
Inca necoapte.

M-ai lasat intr-o lume a mea
Nu te-ai sinchisit sa ma iei
Erai esenta mea.
Rostul meu de a fi.

Am apus deja.
Si ca un ultim omagiu
Imi aduci o amintire
Cu doi copii.
Noi si aerul.

Un sfarsit tulburator de frumos.

C-am sa plec candva lasand in urma dureri nedezvaluite.C-am sa uit candva c-am iubit nebuneste si-am suferit caineste,in haos mascat de dementa.C-am sa privesc tot inainte desi nu cu aceeasi ochi.C-am sa scap pe drum mici lacrimi si am sa ma bucur ca inca plang.C-am sa alerg in jurul lumii fara sa-mi pese de ganduri paralele sau vorbe prostesti,sfaturi sau idei fixe.C-am sa devin un alt 'eu' fara niciun fel de ajutor.C-am sa ma uit undeva si am sa ma regasesc tarziu dar nu niciodata.C-am sa iubesc din nou dar nu la fel.C-am sa pot si nu am sa vreau,dar am sa-mi doresc unele amintiri sa reinvie.C-am sa ma bucur dar nu la fel de mult si c-am sa sufar dar nu atat.
C-am sa vin,dar nu maine si nici altadata.Am sa vin,poate intr-o alta viata.
Am sa te sarut si am sa te devorez fara nicio teama sau sfiala.Ca te doresc o stii dar nu de ajuns.Poate e si asta un sfarsit si daca tot e,sa fie cum trebuie.Iubeste-ma acum complet,iar apoi ne vom lasa un timp de gandire.Dar macar lasa-ma sa stiu cine am fost pana acum.Cine am fost cand am fost cu tine,daca am iubit asa cum trebuie si daca am sa mai iubesc la fel.Macar da-mi sansa sa-mi autoevaluez capacitatile sufletesti ce mi se-ngradesc inauntru.
Si c-am sa te uit nu as putea promite.
Dar stii ceva?Te iubesc acum.Maine e altceva..!

Cautare.

Ratacind printre urme de uitare si prin frunze descompuse de durere,ma adancesc in mine cautandu-mi sufletul ascuns prin maruntaiele trupului.Simteam cum se lovea de peretele dur si captusit al fiintei mele si-ncercam sa-l gasesc si sa mi-l alin.Din pacate nu am reusit.Poate nu voi reusi niciodata.Insa precum vorba ca "speranta moare ultima" continui sa incerc.Si ratacind asa,pe-o poteca de padure salbatica plina cu batrani si inalti copaci,imi las sa-mi scape cate-o lacrima sa mai ude pamantul aspru.Si cautam cu privirea un adapost,in care sa adorm si sa-mi inchid gandurile pentru o noapte.Vantul incepuse sa bata usor,iar parul imi era furios jucandu-se in aerul rece dar curat.Incercam sa-l stapanesc cu mana dar nu prea imi reusea.Eram obosita de la atata mers.Am zarit bucuroasa un trunchi de copac pe care au luat nastere cativa muschi.M-am asezat,simtind raceala si umezeala trunchiului dar asta nu conta acum.Important e ca imi odihneam picioarele.Eram intr-un suflet de padure,macar am gasit sufletul ei daca nu al meu.Ridicandu-mi privirea spre cer,zaresc cateva pasari intr-un zbor nebun.Probabil ca se apropia ploaia.Dar nici asta nu-mi pasa.Erau de ajuns copacii care imi tineau drept adapost de ploaie si chiar pana la urma imi tineau si de urat.Din lipsa de ocupatie,am inceput sa ii privesc mai atent,mai patrunzator,vazand cu ochii mintii chiar si tesuturile lor lemnoase si corpul lor masiv,crengile lor fragile purtate de vant in multe directii,viata lor traita intr-un mod pustiu si singuratic.Dupa ce terminasem de privit,mi-am inchis pentru cateva clipe ochii,punandu-mi capul in maini.Eram epuizata.Si cautarea sufletului ma depasea.Ma apasa linistea si tresaream la fiecare fosnet provocat de vant.Cu toate ca sufletul nu mi-l gaseam,il simteam mai agitat ca niciodata."Pleaca,du-te!" imi cerea cu desavarsire.De ce sa-l ascult?Si chiar daca l-as asculta unde sa plec?E noapte.E noapte,sunt singura,intr-o multime de arbori tristi ce-si ingropau apusul vietii lor in noaptea asta.Cu fiecare rasarit,ei isi pierd stralucirea de a exista.
-Isa! Isa!
Ma striga cineva.Cineva pe care l-am iubit mult,sau cel putin asa cred.De unde stiuse ca sunt aici?Si de ce venise?Nu vroiam sa vad pe nimeni,mai ales pe acest "el" pentru ca vocea lui de barbat rasuna destul de puternic.Am soptit incet "lasa-ma" desi stiam perfect ca nu va auzi.Si speram sa nu auda si sa nu ma gaseasca.
-Isa,pentru Dumnezeu! Unde esti? si continua sa strige inca vreo jumatate de ora dupa care,nu stiu cum dar am adormit.Cu capul in maini si corpul ghemuit.Imi simteam parul care imi tinea de cald.Si intr-un somn mascat de frica,simtisem mainile reci ce-mi cuprindeau spatele.Am izbucnit intr-un tipat scurt urmat apoi de un zambet trist,dupa care incepand sa plang.El ma privea cu o expresie linistita si bucuros ca ma gasise.Ma lua in brate.
-Mergem?
Nu i-am raspuns.Dar corpul meu ii dadea de inteles ca nu ma opuneam ideii de a pleca.Ma lua de mana si pe neasteptate ma trase spre el:
-Niciodata,dar niciodata,sa nu ma mai sperii asa!vorbise pe un ton grav si serios. Dupa cele spuse ne-am vazut de drum.Dar nici acum,nu sunt eu.Inca sunt in cautarea sufletului..