El.

Dar intotdeauna e ceva ce ma face sa privesc inapoi.Trecutul nu se ascunde si nici nu se uita,ci doar e trecator.E un viitor in apusul vietii.Si privind inapoi..nu vad decat pasi vechi de pantofi..maini reci de fetita..ochi creduli si goi.Iar acum,de m-as privi prin reflectia unui viitor anticipat ar fi cu totul o alta descriere.Insa ceva ma face sa ma intorc cu cativa pasi inapoi.Ceva ce am lasat in urma mea si plange dupa sunetul vocii mele.Ma intorc.Ce curios e,sa vad ursuletul cenusiu,mic,cu bratele incrusisate in jurul trupului prafuit si livid,care ma astepta.In ciuda anilor,in ciuda timpului nemilos de nerabdator,ma astepta.Pentru ca stia ca voi veni.
-Hei..am spus in soapta apropiindu-ma de el.
-Te asteptam.Stiam ca vii,imi raspunse cu aceeasi voce de mic copil,cu acelasi gust dulce pe botul lui acaparat de particule prafuite si negre.
-Esti la fel.La fel de dulce,am zis fara sa las sa-mi scape o lacrima.Eram prea emotionata sa-l revad incat ochii incepura sa mi se umezeasca.
-Si tu esti la fel de frumoasa.La fel de "tu".vorbea privindu-ma fix in ochi,cerandu-mi parca a-l ridica de pe jos.Vroia sa-mi simta bratele si si eu vroiam sa-l simt.
-Hai la mine,l-am ridicat,tinandu-l asemenea ca pe un copil,stergandu-l de mizerie.Imi era atat de dor de el.Oare cum am putut sa-l las acolo,langa lucrurile urate si amintirile ce m-au omorat candva?El nu era nici pe departe asa.Nu stiu.Pur si simplu nu stiu de ce l-am lasat.
-Cat timp am fost singur,m-am gandit intruna la tine.La ce viata ai acum,la ce prezent esti expusa.Stiam ca o sa fii fericita lasand tot ce a durut in urma.Dar pe mine,pe mine de ce m-ai lasat?spuse cuvintele parca gemand,cuvinte ce pareau atat de triste si reale.Nu vroiam sa cred ca asta am facut.Ca l-am abandonat in acel trecut al vietii mele.Insa acum ca mi-a cerut explicatia,n-am avut cuvinte sa-i raspund.Ci lacrimi.
-Nu.Te rog nu.Daca din cauza intrebarii mele plangi atunci uita.Nu te-ai intors sa plangi.Te-ai intors sa ma vezi.Sa fim fericiti.Ti-am dus lipsa,Di.
Auzindu-mi din nou numele rostit de el,reactia mea a fost una neasteptat de brusca imbratisandu-l cu toate puterile si sarutandu-l pe fruntea lui trecuta de timp.
-Hai sa mergem.Avem o viata inainte de parcurs.Si nu mai ne oprim la nici o statie,indiferent cat de greu va fi drumul.Da?
-Da!
Si..am pornit.Eu cu el.Doar eu cu el.