Vorbeste-mi azi,maine e prea tarziu.Lasa-ti cuvintele sa ne umple aerul.Si gandurile noastre sa se intalneasca.Aveam atatea pana acum.Aveam atatea intr-un trecut apropiat.Te privesc dar tu ai ramas la fel.Gura ti amortita iar ochii ti-s indreptati in jos.Inocenta mea ti-a inchegat trupul si fiinta intr-o parte a existentei noastre.Pe care tu ai diminuat-o.Si cu toate astea,nu te pot privi cu ura.Mi-ai rupt frumosul din mine,sfartecandu-l,pana cand nu a mai ramas nimic.Sufletul tau este inchis intre peretii unei constiinte incarcate.Si este pus sub stapanire de confuzia unei iubiri.Tacerea iti topea sufletul iar gandurile tale piereau facand un zgomot infernal undeva in sufletul meu.Iti cunoastem fiecare lacrimare sangeroasa.
Dar in final,de ce ma chinuiam sa te deslusesc cand nu mai avea sens?Azi ne spuneam doar ramas bun..Atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu