Dialogul vietii noastre

Mi-amintesc perfect acea zi.Erai in fata mea,cu fata umeda si incercanata.Vroiai sa imi cuprinzi talia intre mainile tale spunandu-mi "Te iubesc!" iar eu ca intotdeauna sa-ti sarut buzele,soptindu-ti ca simt exact la fel.Dar nu puteai face nimic.Ceva ne oprea pe amandoi.Rasuflam incet,asteptand un cuvant din partea ta.O vorba.O intrebare.Dar nimic.Pana ce,am zarit,surprinsa cum pe chipul tau se prelingea o lacrima,ce a sfarsit inecata intre buzele lipite si triste.Vroiam sa te intreb ce e,ce se intampla,cu tine,cu mine,cu noi..Dar nu puteam.In momentul in care mana ta,stergea urma lacrimei varsate,buzele tale se desfaceau incet,fara vlaga,pregatite pentru a rosti,ceva ce urma sa-mi schimbe viata.
-Adio!..Si inca o lacrima iti umezea fata,lasand o urma rosie in urma ei.
Uluita,socata.Ce as fi putut sa mai zic.Sa intreb "de ce?" era parca fara rost.Stiam prea bine ca intre noi doi,s-a pus un zid,prea rezistent pentru a ne lasa sa ne regasim.Ne-am pierdut demult.
-As mai putea zice ceva?
-Nu.
-Dar tu?
-Eu..as mai putea zice ca..ca te-am iubit.
N-am vrut niciodata sa accept vorbele tale despre noi,la trecut.Iar "te-am iubit" mi-a fulgerat sufletul.Ma simteam a nimanui.Ma simteam mai pierduta ca niciodata.
-Si ca te iubesc.
Inca ma mai iubea.Asta era ceva ce nu puteam sa cred.Ma mai iubea! Doamne cat as fi vrut sa fi avut puterea sa-i fi zis ca si eu ,ca si eu il mai iubeam,ca am fost prea lasa sa lupt pentru el,pentru noi,ca am lasat distanta sa omoare frumosul ce salajuia armonios in trupurile noastre.Il iubeam.Il iubesc.Imi doream din toata fiinta mea sa-l fi putut imbratisa spunandu-i "Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc" pana adormeam cu un "te iubesc" in gand si in buze.
Dar taceam.Ca de obicei.
-Plec..
-O sa-mi lipsesti.
-Si tu mie.Te iubesc.Sper sa nu uiti asta.
-Si atunci de ce..doamne ce greu era sa rostesc unele cuvinte..imi era greu sa-l intreb de ce,imi era greu sa-l privesc temandu-ma sa nu devin dependenta de el. de ce pleci?
-Plec.Mi-e greu sa stau.Sa stiu ca doar eu simt in suflet un "te iubesc" vesnic.Tu nu-l vei simti nicio..
-Te iubesc!
Ramase incremenit.Nedumerit.Fericit.Se uita la mine,asemenea unui copil mic,ce nu stia ce se intampla.
-Zi-mi ca nu vorbesti serios.
-Nu vorbesc serios.Vorbesc foarte serios.Nu pleca.Te iubesc.
Se apropie de mine,incet si totodata nerabdator sa-mi simta pielea care-i va spune de azi inainte mereu cat il iubeste..si cat il vrea langa ea.Te iubesc!