-Durerea unei pierderi inlocuieste orice sclipire de viata in ochii cuiva...zise cu un glas sec Dina.Desi telefonul nu mai suna de catva timp,ramanea cu o slaba speranta ca o va cauta curand,ca-i va explica de ce anume a plecat asa.Se uitea adesea pe fereastra.Ii placea jocul simplu al catorva prichindeii care se ascundeau unii de altii si radeau cu atata pofta daca erau gasiti ,spunandu-le celorlalti cat de greu le-a fost sa se ascunda in diverse locuri.Era frumos sa priveasca lumea.Uita de tristetea ei .Se intampla deseori sa iasa afara fotografiind acel rest de soare ce topea farama de cer ,colorand-o intr-un rosu laptic .Dar apoi,cand noaptea devenea parca prea neagra ,toate gandurile ei se indreptau din nou spre o singura directie,directie ce ducea la ...el.Era de-o rabdare fantastica dovedind insa si perseverenta.In fiecare zi il suna.O data,de doua ori ,se-ntampla chiar sa-l sune ore intregi insa stia atat de bine ca nu-i va raspunde nimeni.
-De ce naiba nu-si inchide jaful de telefon atunci! izbucni intr-un plans isteric ,lasand telefonul din mana si incercand sa uite ca lipseste.